În primăvara anului 1919 trupele române au ocupat aliniamentul Hust-Satu Mare-Carei-Oradea-Salonta, aprobat de forţele aliate la Paris, dar au fost nevoite să-şi continuie înaintarea până la râul Tisa. Regimul bolşevic ungar se manifesta în continuare agresiv, regrupându-şi forţele în vederea unui atac. În estul României, în Basarabia, situaţia devenea primejdioasă, Armata Roşie ajungând la Nistru.

 

Pe 1 mai 1919 regimul bolşevic ungar a organizat o mare paradă la Budapesta, focarul care alimenta Ungaria cu tulburări. „Conducerea comunistă, în frunte cu Kun Béla, zâmbea cam strâmb, la gândul că tocmai în această zi trupele române victorioase se făcuseră stăpâne pe întregul mal stâng al Tisei, alungând armata roşie ungară bătută, dezorganizată şi demoralizată. Dorobanţul român, cu baioneta la armă, străjuia Tisa, cu ochii spre vest, spre Budapesta”. În orice război, strategia şi logica militară impune să-ţi urmăreşti şi să-ţi distrugi adversarul atunci când ai ocazia favorabilă, pentru a nu-i da timp să se refacă, însă Marele Cartier General (MCG) a ordonat Comandamentului Trupelor din Transilvania (CTT) condus de generalul Gheorghe Mărdărescu „să menţină frontul ocupat (pe Tisa-n.r.) şi să asigure ordinea, viaţa şi avutul locuitorilor din regiunile eliberate”.

 

Pericol pe Nistru

 

Decizia nu a fost uşoară, dar MCG a ţinut seama de faptul că nu avea încă aprobarea forţelor aliate de a continua ofensiva dincolo de râul Tisa. Aliaţii ezitau deoarece în Rusia războiul civil lua o întorsătură gravă, trupele bolşevice ruse înaintând în Ucraina învingând rând pe rând rezistenţa albă, ajungând cu dispozitivul pe întreaga lungime a Nistrului. România se învecina cu Rusia sovietică, agresivă şi gata să declanşeze un război. Fiind prinşi între doi inamici care plănuiau defiinţarea României, eliminarea pericolului bolşevic ungar reprezenta o prioritate, dar aliaţii au cerul MCG român să transfere trupe în est. Mareşalul Ferdinand Foch, comandantul trupelor aliate, comunică pe data de 14 mai rezoluţia Conferinţei de Pace generalului Jean César Graziani, înlocuitorul generalului Berthelot la comanda Armatei aliate Dunărene:

„Ca răspuns la propunerile care mi le-aţi făcut şi potrivit avizului guvernelor, o operaţiune contra Budapestei nu este de întreprins pentru moment. Ocuparea Tisei, realizată în urma operaţiunilor care fac onoare armatei române, pare să corespundă necesităţilor imediate şi permite să se proiecteze orice altă operaţiune, în alte condiţiuni”. Cu alte cuvinte, eram din nou pe cont propriu, atunci când situaţia va deveni precară.

Astfel, MCG a dat ordinul ca Diviziile 6 şi 7 să fie îmbarcate în trenuri şi trimise de urgenţă pe frontul de est. Această deplasare lăsa CTT fără aportul acestor două divizii experimentate care au luptat în prima linie, acoperindu-se de glorie în cursul ofensivei începute la 16 aprilie, situaţia trupelor române de pe Tisa devenind problematică în cazul unei contraofensive ungare. Dar necesităţile de ansamblu reclamau cât mai multe trupe pe Nistru, deoarece în Rusia vecină se petrecuseră evenimente importante.

Trupele bolşevice au atacat puternic pe naţionaliştii ucrainieni şi trupele aliate, tăind aprovizionarea forţei expediţionare franceze de la Odessa, determinând retragerea acestora în Basarabia (diviziile 16, 30 şi 156 franceze şi divizia 13 greacă). La sfârşitul lunii aprilie, când trupele române ating Tisa la vest, bolşevicii ruşi ating Nistrul pe întreaga lui întindere ce formează graniţa României, de la confluenţa râului Zbruci cu Nistru în regiunea Cernăuţi, lângă vechea cetate Hotin, până la Marea Neagră. La nord, bolşevicii continuă atacurile asupra ucrainenilor, în timp ce fac continue incursiuni peste Nistru, în teritoriul românesc. Ştiind că trupele aliate franceze nu vor sta prea mult în Basarabia, MCG avea nevoie de cât mai multe trupe române pe Nistru, pentru a respinge incursiunile bolşevice şi a face faţă atacului iminent. Pe data de 1 mai 1919 guvernul bolşevic al lui Vladimir Ilici Lenin a transmis un ultimatum României, cerându-i evacuarea Basarabiei şi Bucovinei până în ziua de 3 mai. Între Lenin şi Kun Béla se produce un schimb febril de telegrame. Obiectivele sovietice erau clare: doreau să invadeze Basarabia şi să înfrângă în Galiţia trupele ucrainene naţionaliste, pentru a face joncţiunea cu bolşevicii unguri, ameninţând România şi dinspre nord.

Regele Ferdinand şi Guvernul resping ultimatumul, armata română luptă cu bolşevicii ruşi pe Nistru, aducând tot mai multe trupe din interior. Recrutările continuă ca pe timp de război, efortul era necesar apărarea Românie Mari, pericolele erau multe şi aliaţii destul de nesiguri.

 

Situaţia frontului de pe Tisa

 

Expectativa de pe Tisa - cum este cunoscută în istoria militară perioada cuprinsă între 1 mai şi ofensiva bolşevică ungară din iulie, urmată de contraofensiva română finalizată cu ocuparea Budapestei - nu a fost deloc liniştită, dimpotrivă, presărată cu lupte. La nord, trupele române din Detaşamentul generalului Marcel Olteanu erau dispuse în dreptul localităţii Munkács (Mukachevo, Ucraina), se învecinau cu cele cehoslovace la Csap (Chop, Ucraina), iar Grupul de Sud comandat de generalul Ştefan Holban a ocupat perimetrul de la confluenţa Mureşului cu Tisa, cu rezerve importante în Beckescsaba.

În ciuda festivismului de la parada de 1 mai din Budapesta, populaţia era nemulţumită de regimul de teroare comunist, iar partidele adverse au început să ducă o propagandă tot mai vehementă împotriva bolşevicilor. În aceste condiţii, Kun Béla cere armistiţiu Antantei pe data de 2 mai, aprobat rapid de către aliaţi, dar primită cu condiţii militare de către MCG român. Acest armistiţiu a fost doar o manevră pentru a câştiga timp, lucru dovedit de acţiunile imediat următoare. Bolşevicii încep o reorganizare febrilă a armatei – comisarii poporului sunt retraşi de la comanda directă a trupelor, revenind ofiţerii de carieră, se fac noi recrutări, iar noilor recruţi şi membrilor armatei li se acordă avantaje deosebite, în timp ce restul populaţiei nu primea nici măcar alimente. Cu această armată au atacat apoi pe cehoslovaci, din două motive. Primul, se considera că aici puteau obţine o victorie care să ridice moralul populaţiei, în timp ce contra românilor pe Tisa şansele erau mici. Al doilea motiv ţinea de necesităţile strategice, atacul fiind dat concomitent cu începerea ofensivei sovietice în Galiţia. Astfel, se încerca ruperea legăturii cehoslovacilor cu trupele române, stabilirea unui contact direct cu bolşevicii ruşi în acelaşi timp cu întoarcerea frontul român de pe Tisa printr-o învăluire pe aripa noastră dreaptă. Mai era un aspect de care ţineau seama liderii unguri: legătura cu Rusia sovietelor era esenţială şi în cazul în care lucrurile mergeau rău, deoarece aveau asigurat un culoar prin care să poată fugi cu tot ce au jefuit din Ungaria. (Va urma)

(SURSE - General Gheorghe Mărdărescu, Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei, Editura Militară, 2009; Cristian Negrea, Războiul româno-ungar de la 1919)

Explicaţii foto: 

1. De la dreapta la stânga: regele Ferdinand, generalul Mărdărăscu, generalul Holban, în spate regina Maria, trec în revistă trupele în Oradea
2. Kun Béla vorbind populaţiei în Budapesta
3. Membrii guvernului bolşevic ungar