În comuna bihoreană Gepiu, a avut loc o ceremonie de comemorare a eroilor comunei căzuți în cele două războaie mondiale, precum și a celor care s-au jertfit pentru libertate, luptând împotriva regimului comunist.

În comuna bihoreană Gepiu, a avut loc o ceremonie de comemorare a eroilor comunei căzuți în cele două războaie mondiale, precum și a celor care s-au jertfit pentru libertate, luptând împotriva regimului comunist.
Contractul de lucrări privind investiţia „Modernizare drum comunal DC 176 Birtin-Tomnatic Km 7+467,99 - Km 11+961,4”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, a fost semnat pe data de 26 octombrie, la Primăria Vadu Crişului.
Judecătorul Cristi Danileţ s-a întâlnit, vineri, cu elevii Liceului „Gabriel Ţepelea” din Borod, în cadrul unei ore de educaţie juridică care le-a oferit tinerilor o perspectivă unică asupra sistemului judiciar.
La 19 Martie 2019, Sanctitatea Sa Papa Francisc I aproba decretul privind martiriul suferit în spațiul concentraționar comunist de episcopii greco-catolici Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu.
Ziua de 25 Octombrie 1944 rămâne una dintre glorioasele file ale istoriei naționale: în urmă cu 79 de ani, armatele română și sovietică eliberau nord-vestul Transilvaniei de sub barbara și vremelnica ocupație horthystă, ultimele brazde dezrobite din sfântul pământ românesc fiind orașele Satu Mare și Carei.
Vineri, 20 octombrie, în Parcul Mihai Eminescu din Beiuș, s-a desfășurat cea de-a XXVIII-a ediție a Crosului memorial „Gheorghe Popa-Bota”.
În urmă cu 29 de ani, în data de 24 octombrie 1994, a fost înființată Stația de Pompieri Săcueni, la vremea respectivă, subunitatea de pompieri din localitate având în componență un ofițer, trei subofițeri și 6 militari în termen, care aveau în dotare o autospecială de intervenție.
Locul de unde izvorăşte emblematicul râu care traversează Oradea şi care împreună cu fraţii săi Crişul Alb şi Crişul Negru, dau numele străvechii provincii Crişana, a ajuns o ruină, la propriu. Izvorul Crişului Repede se află în judeţul Cluj, în apropierea localităţii cu acelaşi nume, iar albia lui este în administrarea ABA Crişuri.
O postare de pe site-ul Consiliului Județean promitea o serie de evenimente atractive pentru locuitorii din cinci orașe bihorene și împrejurimile acestora. De tip „road shows, în Food truck-urile achiziționate prin fondurile europene”, evenimentele sunt organizate de Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor, din subordinea Consiliului Județean.
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat joi, 19 octombrie, la sediul instituției, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a Spitalului de Psihiatrie Nucet.