Specimenul cu viaţa cea mai complicată în politică este intelectualul. În general este considerat profund inutil, pentru că nu e nici bănos, şi nici suficient de popular ca să aducă voturi.

Ultimele scenete politice ne demonstrează că dacă avem ceva de câştigat de pe urma politicii e doar căscatul ochilor spre spectacolul de replici, gesturi şi grimase făcute de dragul jocului electoral.

Suntem într-un an electoral, ceea ce înseamnă că toată prostimea politică va intra în călduri. Adică, toţi îşi vor aduce aminte de ei, de ciolan şi de perina de sub şezut, făcându-se că îşi aduc aminte de noi. Cu această ocazie, toţi îşi uită trecutul şi "faptele de eroism" pe câmpul de luptă a distrugerii României.

Instabilitatea legislativă este unul din principalele motive pentru care investitorii se feresc de România. Legaţi parcă de blestemul meşterului Manole - ca tot ce clădeşte ziua să se dărâme noaptea - politicienii care s-au perindat la guvernare şi-au fixat principal obiectiv de a distruge tot ce au creat predecesorii.

Capitalul de imagine al actualului premier era unul intact, atât timp cât părea că el nu-i va lua locul lui Emil Boc, în relaţia cu Traian Băsescu, iar acesta din urmă va adopta o atitudine mai detaşată vizavi de guvern.

Definiţia neocolonianismului este economică. Fără a stăpâni administrativ şi militar o ţară, un popor, o zonă geografică, prin mijloacele subtile obţii aceleaşi beneficii uriaşe fără a munci.

Cel puţin în ultima jumătate de secol, momentul 15 martie 1848 a fost consemnat prea adesea cu patimă, atât în istoriografia maghiară, cât şi în cea română, astfel încât acesta a devenit aproape un eveniment mitificat.

Deşi nu toată lumea conştientizează, este la îndemâna oricui de a înţelege că dintr-un sac dacă iei mai mult decât pui acel sac se va goli, cu atât mai repede cu cât iei mai mai mult decât pui.