Istoricii de demult au alintat Florenţa numind-o "cetatea cea nobilă, fiica Romei". Aş preciza: fiica nordică a Romei, cu faţa albă, frumoasă, ferită de vipia Sudului, o oază a Artelor Frumoase, o cetate veselă şi fericită; nu degeaba i se spunea în trecut "gli felicissimi Stati", adica "statele cele mai fericite". Florentinul era atenianul de altă dată, liber, iubitor de legi drepte şi de arte frumoase, mândru că limba sa a cucerit întreaga Italie prin Dante şi sonetele lui Petrarca.

Comuna Tinca este aşezată în partea de sud-vest a judeţului, pe ambele maluri ale Crişului Negru, Tinca, Gurbediu şi Râpa - pe malul drept, iar Belfir şi Girişu Negru - pe malul stâng. Suprafaţa comunei este de 12.829 ha, iar populaţia numără 7.474 locuitori, dintre care 4.972 români, 1.350 maghiari şi 886 romi. Prin anul 1800, Tinca a fost declarată oraş, devenind apoi târg de câmpie şi centru de plasă. După Primul Război Mondial, o delegaţie a tincanilor a participat la Marea Adunare de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, exprimându-şi şi ei dorinţa de unire a românilor într-un singur stat. În grelele lupte ale celui de-al Doilea Război Mondial, mulţi tincani şi-au dat viaţa pentru eliberarea ţării, ca apoi să li se ridice monumente în localităţile comunei. În anii socialismului, readusă la statutul de comună, Tinca a cunoscut o anume evoluţie economică, dar beneficiile n-au contribuit nici la creşterea calităţii vieţii locuitorilor, şi nici la dezvoltatea edilitară şi gospodărească a comunei. Iar anii de după Revoluţia din 1989, n-au reuşit să împlinească aşteptatele speranţe ale tincanilor, adâncind chiar lipsa de interes faţă de dezvoltarea generală a comunei, de la infrastructură la cerinţele vieţii culturale şi spirituale.
În această perioadă foarte grea, la conducerea comunei Tinca a fost aleasă, în anii 2000 şi 2004, în calitate de primar, d-na
LENUŢA CORNELIA OLIMPIA MERCEA.

Comuna Roşia (2644 locuitori) îşi întinde cele 7252 ha pe dealurile premontane ale masivului Pădurea Craiului şi în luncile pâraielor Albioara şi Şoimuş şi ale văilor Pietrei Albe şi Pietrei Negre, pe care sunt aşezate cele două sate componente, Roşia şi Lazuri de Roşia, cu cătunele lor - Curătura, Runcuri, Teiş, Poniţa, Farcu, Ţarina şi Oraşu de Jos.
Situată la 70 de km de Oradea, pe DJ 764, comuna Roşia este păstătoarea unor bogăţii subpământene unicat în ţară - minereul de bauxită - dar şi a unei sălbatice frumuseţi montane, cuprinsă în Cheile Albioarei, Cutilor sau Lazurilor, în care se deschid peşteri protejate de lege: Ciur Izbuc, Ciur Ponor, Peştera Vacii şi Peştera Gruieţu. Ocupaţiile de suprafaţă ale locuitorilor zonei - cultivarea terenurilor agricole şi creşterea animalelor, împletite de-a lungul anilor şi generaţiilor cu trudnica activitate minieră, au modelat fiinţa oamenilor de aici, tăria de caracter şi robusteţea faptei, grefându-se pe generozitatea gestului şi bogăţia sufletului. În această simbioză se descifrează esenţa dragostei de frumos, de cântec şi joc, exprimată la înalt nivel artistic de prestigioasa formaţie de cântece şi dansuri populare locale "Roşiana", mândria şi faima comunei în ţară, dar şi peste hotare.

Începând cu această toamnă, preşcolarii au un nou motiv de bucurie. Este vorba de clubul particular intitulat sugestiv "Trei ursuleţi", situat pe str. Horea nr. 6, realizat după standarde occidentale, care se doreşte a fi mai mult decât o grădiniţă.

Dr. Ioan Puşcaş s-a născut la 10 Iulie 1932, în comuna Trăznea, judeţul Sălaj, din părinţii Vasile, de profesie fierar, şi Iuliana, casnică. A urmat şcoala primară în comuna natală, iar liceul, în anii 1945-1952, la Cluj şi Zalău. În perioada

Nu-mi plac bilanţurile, pentru că mă tem să nu fie mortuare, dar trebuie să accept ideea că, la împlinirea vârstei de 75 de ani, dr. Ioan Puşcaş, mare medic român şi somitate internaţională, n-are cum să fie ocolit de astfel de bilanţuri.

Atestată documentar în anul 1552 şi cunoscută sub numele de Răbăgani din 1692, comuna cu cele cinci sate ale sale - Răbăgani, Săucani, Vărăşeni, Albeşti, Sălişte de Pomezeu şi Brăteşti - este situată în sud-estul judeţului, în Dep

La Tecuci, oamenii caută printre dărâmături, în speranţa că vor mai putea recupera câte ceva. Cei cu suflet bun au început deja să le aducă alimente. Pe străzi, odată cu lăsarea întunericului, s-a făcut linişte. Frigul i-a gonit însă pe oa

Adică, "Viaţa fără învăţătură, fără cultură este moarte"! Străvechea maximă antică a fost reluată cu ardoare pe timpul Renaşterii italiene. Cunoaşterea îţi oferă o plăcere infinită, incomparabilă cu puterea trecăt