Societatea românească este o societate dărâmată, după un cutremur geopolitc, aşa cum o clădire este dărâmată după un cutremur de pământ. Nu avem cum să ieşim de sub dărâmăturile sociale decât devenind foarte rigizi în principii.

Sunt animale sociale, trăiesc în clanuri mari şi au lider alfa. Înconjurat de o gaşcă de baroni care îl sprijină la putere, liderul îi recompensează cu hălci consistente din prada furată.

Există preşedinţi de mari puteri care nu se ridică la nivelul ţării pe care o reprezintă. Singura lor şansă de-a ieşi cât de cât onorabil din istorie este să aibă parte de o perioadă liniştită în care nimeni să nu le exploateze slăbiciunea.

Agenda conducătorului politic român nu e atât de grea pe cât pare din exterior. Trebuie bifate anumite momente care se petrec anual. Iarna sunt înzăpeziri şi apare pe tapet problema firmelor căpuşă, care doar iau bani, indiferent de vremea de afară, ca să nu facă nimic.

Titlul reflectă un banc tâmpit, care exprimă modul de gândire din societăţile bolnave, care funcţionează după principiul "Astea vrea muşchii mei!" Te uiţi la televizor şi rămâi siderat. Cei la care ar trebui să te uiţi cu respect, conducătorii ţării, parcă ar fi filmaţi ieşind din grajduri unde s-au sfătuit cu dobitoacele.

Cauza fundamentală a revoluţiei social-politice din decembrie 1989 a constituit-o situaţia materială deosebit de grea în care se zbătea poporul român.

La 20 aprilie 1919, în urmă cu exact 95 de ani, generalul Traian Moşoiu intra în Oradea în fruntea trupelor române consfinţind astfel o realitate politică reflectată de hotărârile Marii Adunări Naţionale de la 1 Decembrie 1918.