O limbă vie are în permanenţă tendinţa de a se transforma şi de a adăuga noi şi noi cuvinte în procesul de îmbogăţire a vocabularului.

Filiala Bihor a Uniunii „Vatra Românească" îşi exprimă îngrijorarea faţă de lipsa de reacţie a Guvernului României, a Preşedenţiei, la atacurile privind ordinea constituţională şi realitatea istoric validată a statului naţional unitar românesc, la demnitatea poporului român, exprimate la manifestaţia extremistă şi ilegală desfăşurată luni, la Târgu Mureş, în favoarea autonomiei aşa zisului Ţinutului Secuiesc.

Zestrea unui popor se păstrează aşa precum fiecare îşi păstrează avutul, unul îl înmulţeşte an de an, bănuţ cu bănuţ, altul îl împrăştie cu nepăsare şi iresponsabilitate faţă de urmaşi, unul îl păstrează aranjat în curăţenie, altul, în dezordine şi mizerie. Aşa ne-am gospodărit noi avutul după decembrie 1989, pentru a ajunge la strigătoarea la cer concluzie că trebuie să ne reindustrializăm.

Asemeni unei colonii, România a devenit în ultimii 25 de ani un stat sărac. În rândurile care urmează încercăm să dăm doar câteva sugestii pentru ca România să iasă din starea de înapoiere economică în care a fost aruncată de privatizarea sălbatică şi deosebit de păguboasă.

Un răspuns tranşant (categoric) la această întrebare este dificil de formulat, fără a apela la definiţiile lingvistice şi de teoria economică privind conceptele de colonie, putere colonială, independenţă economică şi suveranitate.

După îndelungi amânări, în care aproape că ruginise fierul ghilotinei, capetele şmenarilor din fotbalul românesc au căzut. Au trebuit opt ani pentru ca aceşti derbedei să fie puşi cu botul pe labe, în ceea ce s-a chemat Dosarul Transferurilor.

Deşi mulţi bocesc şi acum ruperea USL, totuşi nu putea dura la nesfârşit această zburdălnicie pe imaşul politicii. La adăpostul a 70%, guvernul USL s-a simţit ca-n sânul lui Avram. Şi-n plus să-l mai ai la Cotroceni şi pe duşmanul de moarte spre care să poţi arăta tot timpul cu degetul ca să-ţi maschezi impotenţele.

Este clar pentru oricine că scopul final al oricărei politici şi al oricărei administrări unei ţări trebuie să fie bunăstarea, sănătatea şi satisfacţia existenţială a populaţiei respective. Sursa tuturor acestora este bogăţia respectivei societăţi, în caz contrar sărăcia respectivei societăţi.