În ultimul timp se aud tot mai multe voci care minimalizează o serie de momente importante ale trecutului istoriei românilor. Două sunt categoriile principale de contestatari.

Culmea cinismului, după tragedia din Munţii Apuseni, pare a fi că după ce autorităţile au clacat lamentabil, ca ultimii incompetenţi, tot ei vor acum să ne indice vinovaţii. Asta e prea mult.

Adică este una greşeala, voită sau nevoită, făcută de un individ şi este cu totul altceva greşeala facută în grup sau de către majoritatea populaţiei, deoarece, dacă prima exprimă accident sau caracter ticălos, a doua exprimă deja un mod general de gândire eronată, un mintal colectiv în eroare devenid pată murdară spirituală.

Ceea ce caracterizează din punct de vedere social progresul omenirii este respectul faţă de fiinţa umană, faţă de individ. În antichitate sclavii erau vânduţi ca animalele şi omorâţi la o adică. Chiar membrii familiei erau la discreţia absolută a capului familiei. Creştinismul a abolit această inumană condiţie a individului.

Banii au o forţă nefastă asupra oamenilor, transformându-i, pe unii, în nişte fiinţe demne de dispreţ, imorale şi goale pe dinăuntru. Valoarea lor este dată doar de cantitatea de bani pe care o posedă, ceea ce înseamnă că au doar o „valoare monetară". Când acest soi de oameni ajunge în fruntea bucatelor, pericolul social este evident.

La început a fost cuvântul, iar cuvântul a determinat fapta. Aşa cum vorbele demnitarilor le conturează intrinsec demnitatea vorbelor şi profilul moral, demnitatea faptelor le întregesc statutul social. Sunt demnitarii noştri oameni de stat, sau rămân simple rozătoare de ciolan?

S-a spus, uneori, şi pe bună dreptate, că preşedintele Băsescu a deformat instituţia prezidenţială după bunul său plac. Dar acelaşi lucru nu se putea spune, până acum, despre instituţia guvernamentală. Am avut premieri, care au rămas cât de cât în schemă, ba unii chiar au fost nişte umbre în raport cu conturul semnificativ pe care îl permite această funcţie, vezi cazul Boc.

Conceptul de creștere economică durabilă presupune amplificarea activității durabile la toate nivelurile începând de la activitatea microeconomică la nivelul întreprinderilor, cu influență pozitivă până la creșterea economiei naționale, a PIB, și în final creșterea standardului de viață al cetățenilor.