La un alt nivel de complexitate, desigur, popoarele sunt între ele precum indivizii între ei. Adică, stau pe nivele diferite în funcţie de ceea ce au moştenit, ceea ce au învăţat şi mai ales prin ceea ce au făcut. Într-un cuvânt, locul popoarelor, ca şi locul indivizilor, se legitimează prin merite.

Suntem o naţiune săracă, dar plină de umor. Românul face haz de necaz de când a fost lăsat de pământ, iar zestrea lui uriaşă de bancuri, snoave, sau vorbe cu tâlc este egalată doar de moştenirea la fel de imensă a înjurăturilor colorate şi extrem de expresive.

Un fenomen interesant este acela în care mari gânditori români au pătruns în adâncul mentalului românesc, descoperind părţi din schema matrice a fiinţei româneşti, dar fără ca asta să-i conducă spre un discernământ critic

Despre mitocănia partizanatului nostru politic am mai scris. Ceea ce mă face să revin este că acest comportament antidemocratic şi necivilizat, după criteriile occidentale, nu a scăzut în frecvenţă şi nocivitate prin maturizarea populaţiei.

De mai bine de o săptămână, spaţiul îngust din perimetrul statuii lui Aurel Lazăr de pe Corso a fost vizibil micşorat odată cu amplasarea aici a unui cort unde se prepară şi se vând kurtos kalacs, preparate tradiţionale ungureşti.

S-a încheiat şi acest an electoral, dar nu va fi multă pauză. În 2014, mai avem două rânduri de alegeri, prezidenţiale şi europarlamentare. Important e să rămână cât mai puţin timp pentru guvernat, ca să se poată intra din nou în bătălia politică. Iar electoratul să creadă mereu că după ce se liniştesc taberele lumea se apucă de treabă.

Domnul Dan nu există. Este doar o iluzie creată la televizor, la ore când oamenii sănătoşi la cap se odihnesc. Ca orice iluzie trebuia să poarte un nume, astfel că pe ecrane a apărut simplu, Dan Senzaţionescu.

Toţi oamenii preşedintelui au căzut la datorie. I-a ciuruit.