Eminescu înseamnă şi Oradea, Oradea înseamnă obligatoriu şi Eminescu. Dintre cei 163 de ani câţi au trecut de la ivirea în lume a unei carpatice Falii de Existenţă, 147 de ani leagă urbea de pe Crişul Repede de acest Danubian Semn celest în sensul că, dacă la 16 ani de viaţă ai acestuia, bihoreanul Iosif Vulcan îi deschidea porţile Familiei celor de zei însemnaţi până la dispariţia Foii orădene, românimea s-a bucurat de Eminenţa cuvântului cu grijă ales, următoarea publicaţie orădeană Cele Trei Crişuri a lui Bacaloglu adăposteşte şi ea gânduri despre Prinţul luminii din Luceafăr.

Noi românii nu înţelegem cum vine treaba cu justiţia decât atunci când putem judeca prin comparaţie cu cazuri petrecute pe alte meleaguri. Până atunci trăim într-o ceaţă totală. Nu ştim care sunt puşcăriaşii şi care sunt martirii, dacă e presiune politică sau dacă procedurile nu sunt în regulă.

Suntem urmaşii Meşterului Manole. Ceea ce a construit tata este făcut una cu pământul de către fiu, care o ia de la zero. Ceea ce va face fiul va fi făcut praf de către nepot, care, la rândul lui, o va lua de la zero.

Din nou, moartea apare la breaking news. Tragedia unor români ucişi într-un colţ uitat de lume a ţinut în priză televizoarele, a dat de lucru fătucilor de la ştiri şi politicienilor ocazia de a urca pe sticlă.

Tradiţionala vânătoarea de la Balc s-a încheiat ieri cu proteste. Peste 150 de mistreţi şi-au găsit sfârşitul în bătaia puştilor invitaţilor omului de afaceri Ion Ţiriac.

Este monumental modul în care marele gânditor batjocoreşte glumind şi înfierează pretenţiile Prostiei şi aplombul cu care această mamă a multor suferinţe omeneşti îşi arogă drepturi şi care are iniţiative în domenii pe care nu le cunoaşte.

Omul simplu de pretutindeni se întreabă de ce, astăzi, este confruntat cu mai multe dificultăţi şi care sunt perspectivele, dar răspunsurile întârzie să vină.

Cum n-a mai apucat să înceapă sfârşitul lumii, s-a sfârşit anul şi au început alte sfârşituri, dar de data asta nu al lumii, ci al bunului simţ, al civilizaţiei şi al minimei responsabilităţi civice, care oricum nu se simţeau prea bine. De data asta, semnalul prost a venit şi din alte părţi, nu doar de la noi.