Structura şi problemele provinciei Kosovo i-au pus în dificultate şi pe conducătorii Republicii Socialiste Federative Iugoslavia. Tito s-a vazut pus în situaţia delicată de a rezolva problema spinoasă a provinciei Kosovo în condiţiile în care liderul sârb se bucura de independenţă politică, poziţie singulară în rândurile ţărilor intrate sub dominaţia Moscovei. În provincia aflată la frontiera cu Albania, mulţi albanezi au fost forţaţi pe căi mai mult sau mai puţin "ortodoxe" să se declare... turci, la recensămintele din 1953 şi 1961, pentru ca, primul pas fiind făcut, să urmeze pasul al doilea: sugestia, îndemnul sau, de-a dreptul, obligarea nemulţumiţilor de a emigra în Turcia.

Deputatul Adrian Năstase a privit de pe margine vreo doi ani vânzolelile din partidul fără linişte numit PSD şi - intrigat că nimeni nu-l invită în teren din exilul de la galerie - s-a decis, cu instinctul sigur de vânător, că e timpul să ţintească.

Declararea unilaterala cu surle si trambite nationaliste a independentei KOSOVO in l7 februarie 2008 a reprezentat, fara doar si poate un soc puternic si o miscare politica indrazneata, doar pentru cei cei ce nu cunosc in amanuntime situatia singulara a acestei provincii din Serbia si avand frontiera vestica cu Albania.

După o lungă tăcere, s-a produs un fapt salutar în chestiunea Gojdu, prin Apelul din data de miercuri, 13 februarie, al ÎPS dr. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, care s-a adresat public către senatorii din Comisia Juridică a Senatului României, cerându-le explicit şi imperativ ca să respingă la vot infamanta ordonanţă de urgenţă a Guvernului, care, practic, desfiinţa patrimoniul Fundaţiei Gojdu prin renunţarea şi punerea lui la dispoziţia Guvernului Ungariei.

Să ne închipuim următorul experiment. Unei mulţimi de oameni, preferabil "de-ai noştri", dar nu vă faceţi iluzii şi "de-ai altora", le pui următoarea întrebare: "Ce credeţi că v-ar ajuta la un moment dat să aveţi un randament optim: un pui de somn sau o cafea?" Dintr-o dată lumea s-ar putea împărţi în două tabere. Unii ar striga: "sus somnul", alţii: "sus cafeaua". Spiritele s-ar întărâta, oamenii s-ar încrâncena, ar deveni intoleranţi şi, legaţi la ochii minţii, s-ar bate ca orbeţii. Omul inteligent ar sta zâmbind de o parte şi ţi-ar spune: "Omule, trage un pui de somn şi apoi bea-ţi cafeaua. Aşa vei avea un randament maxim". Adică somnul şi cafeaua sunt sinergice şi nu contradictorii. Concluzia? N-am învăţat să gândim corect. În loc să umblăm cu zâmbetul pe buze, întâmpinându-l pe cel care vine, încercând să-l înţelegem şi să-i fim alături, stăm pitiţi la poartă, cu parul pe umăr. "Uite-l că vine, dacă se uită urât sau vrea să vină peste, noi îl altoim cu parul...". Care este consecinţa acestor erori de gândire? Stări atitudinale şi de comportament care te uimesc.

De câţiva ani buni încoace, se tot vorbeşte despre lipsa unui contracandidat în competiţia cu Traian Băsescu, la alegerile prezidenţiale din 2009. Unii constată cu disperare acest lucru, ca pe o temere, pe când alţii, susţinători ai preşedintelui, au o bucurie secretă atunci când se confirmă invincibilitatea politică al lui Traian Băsescu.
Scrutând eşichierul politic, dai mai peste tot de partide unde încă nu s-a decis candidatul, gen PSD, sau cu lideri politici istorici deja, uneori, însă, poate mult prea... istorici pentru a mai face faţă prezentului. Cu alte cuvinte, nu se vede nimic conturat în acest sens, deci Traian Băsescu nu are încă motive de prea mare îngrijorare. Cu toate acestea, de curând, un alt personaj politic, din ce în ce mai consistent în ultima vreme, şi-a manifestat neoficial intenţia de a candida la alegerile de anul viitor.

În ţara în care Themis, zeiţa dreptăţii, e violată şi abandonată zi de zi, victimă a circului politicianist deşănţat, în ţara paraliziei dictate de goana oarbă pentru satisfacerea intereselor mărunte de gaşcă, în ţara a cărei agendă publică e făcută de pigmei troglodiţi ce se împăunează cu propria stupiditate patibulară, în această nefericită ţară nici măcar simbolurile perene nu-şi au liniştea şi respectul cuvenite. Iar când se produc ticăloşii revoltătoare, precum terfelirea inimaginabilă a Poetului Naţional, nimeni nu reacţionează. Chiar s-a tâmpit de tot acest popor hipnotizat de căutarea Elodiei şi de mahmureala veşnică a ex-piratului de la Cotroceni?

... Adică din lumea viitorului apropiat şi mijlociu. Mi-am exprimat admiraţia, într-un articol trecut, asupra a două evenimente culturale de talie planetară, filmul "An Inconvenient truth" (Un adevăr incomod), realizat de fostul vicepreşedinte al SUA, Al Gore, şi strania carte "Une breve histoire de l'avenir" (O scurtă istorie a viitorului) a gânditorului francez Jacques Attali, scriitor, jurnalist, fost consilier al preşedintelui Franţei, Fracois Mitterand, şi fost director al Băncii Europene de Dezvoltare. Pentru că anul 2008 a pornit deja, lansez, pentru cititorii acestor rânduri câteva dintre ideile şi ipotezele dezvoltate de Jacques Attali. Iată-le, mai jos, pe "bumbi"...

În timp ce directorul executiv al Direcţiei Economice din cadrul Primăriei Oradea, Emilian Sala, se lamenta necontenit în faţa consilierilor locali că nu mai sunt bani pentru investiţii, nimic nu-l împiedica pe acesta să semneze pe bandă rulantă aprobări în vederea contractării unor servicii de consultanţă. Aceste contracte se dovedesc o mană cerească pentru prietenii directorilor din Primărie, care au realizat că sacul bugetului local este fără fund.