Ar putea părea pentru mulţi dintre noi destul de şocantă şi chiar lipsită de elementarul bun simţ avansarea unei astfel de retorici, pe cât de neconformă cu etosul moralei creştine, pe atât de terifiantă în ce priveşte demnitatea persoanei umane, ca entitate socială. Şi totuşi, într-o societate în care nu de puţine ori ierarhia valorilor este inversată, unde anormalitatea este ridicată la rang de normalitate, moralitatea devenind o „deprindere desuetă", iar persoana este evaluată şi cuantificată tot mai frecvent prin intermediul barometrului economic, o astfel de sintagmă este zdrobitor de îndreptăţită.