Aleşii locali orădeni se vor reuni în cursul acestei zile într-o nouă şedinţa ordinară a Consiliului Local Oradea. Cel mai important subiect de pe ordinea de zi este votarea bugetului de venituri şi cheltuieli, care a stârnit deja nemulţumirea membrilor societăţii civile din perspectiva împărţirii sumelor.

Ar putea părea pentru mulţi dintre noi destul de şocantă şi chiar lipsită de elementarul bun simţ avansarea unei astfel de retorici, pe cât de neconformă cu etosul moralei creştine, pe atât de terifiantă în ce priveşte demnitatea persoanei umane, ca entitate socială. Şi totuşi, într-o societate în care nu de puţine ori ierarhia valorilor este inversată, unde anormalitatea este ridicată la rang de normalitate, moralitatea devenind o „deprindere desuetă", iar persoana este evaluată şi cuantificată tot mai frecvent prin intermediul barometrului economic, o astfel de sintagmă este zdrobitor de îndreptăţită.

Noua politică a administraţiei locale orădene pare să fie lipsa de transparenţă faţă de cheltuirea banului public. Orice informaţie cerută cu privire la sumele cheltuite pentru investiţii este supusă unui nou regim, cel "al secretului de stat". Nici măcar proiectul pentru bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2008 nu mai reprezintă o informaţie care trebuie să ajungă la cunoştinţa cetăţenilor. Mai mult, în condiţiile în care acest proiect va trebui votat în şedinţa de mâine a Consiliului Local Oradea, mare parte dintre aleşii locali orădeni nici măcar nu l-au văzut.

Finul fostului primar Petru Filip, Dumitru Fildan, adus în Primăria Oradea în 2004 să ocupe funcţia de director executiv al Direcţiei Tehnice, şi-a luat, imediat după plecarea naşului, în serios rolul de asfaltator şef, hotărând după bunul său plac ce şi când trebuie asfaltat.

În ultimele luni, îndemnurile la segregare naţională, ură naţională şi defăimare a ţării şi naţiunii române au luat amploare. Dacă până acum am asistat neputincioşi la înfierarea cu nume ungureşti a străzilor din Oradea, începând de sâmbătă noapte acţiunile de instigare ale etnicilor maghiari la ură şi violenţă au luat o formă mult mai radicală.

Lansarea proiectului "Cartierul Kiss" s-a făcut sub auspiciile unui preşedinte de Consiliu Judeţean care la acea dată încerca să atragă capital electoral, promiţând la tot poporul case la preţuri sub valoarea de piaţă. Primele contestări ale acestui proiect nu au venit, aşa cum era de aşteptat, din partea reprezentanţilor mass-media sau a societăţii civile, ci din partea executivului orădean.

Ar putea părea pentru mulţi dintre noi destul de şocantă şi chiar lipsită de elementarul bun simţ avansarea unei astfel de retorici, pe cât de neconformă cu etosul moralei creştine, pe atât de terifiantă în ce priveşte demnitatea persoanei umane, ca entitate socială. Şi totuşi, într-o societate în care nu de puţine ori ierarhia valorilor este inversată, unde anormalitatea este ridicată la rang de normalitate, moralitatea devenind o „deprindere desuetă", iar persoana este evaluată şi cuantificată tot mai frecvent prin intermediul barometrului economic, o astfel de sintagmă este zdrobitor de îndreptăţită.

Scrisoarea mult aşteptată de la Roma mi-a sosit în 25 noiembrie 2005 (data poştei), într-un plic obişnuit şi care purta pe verso apostila "Nunţiatura Apostolică în România" cu sediul pe o stradă cu numele pictorului Constantin D. Stahl, din Bucureşti.

Adian Năstase a câştigat, vineri, preşedinţia Consiliului Naţional al partidului, într-o confruntare cu un prieten de 18 ani, Dan Mircea Popescu, care a părut mai degrabă fericit că a pierdut. La doi ani după decăderea politică provocată de scandalul "mătuşa Tamara", Adrian Năstase i-a convins pe mai bine de jumătate dintre membrii Consiliului Naţional că problemele sale de imagine sunt neglijabile faţă de calităţile sale politice.

Vergilius în opera sa "Eneida" redă cuvintele prin care marele preot troian, Laocoon, a încercat să-i convingă pe cetăţenii săi să nu introducă în cetate calul de lemn lăsat de ahei (greci) pe ţărm şi în care se afla Odiseu şi camarazii lui de arme. Această alocuţiune în traducere românească înseamnă: Mă tem de danai (greci) chiar şi când aduc daruri.