Perioada concediului de odihnă, reglementată de Codul Muncii, după cum am subliniat în cadrul articolelor precedente, este de minim 20 de zile, conform art. 145 alin. 1 Codul Muncii, însă, pe lângă această perioadă, există ipoteze, care ţin de anumite evenimente, fericite sau mai puţin fericite, care vor da naştere dreptului angajatului de a beneficia de zile de concediu de odihnă suplimentare.

​Am început prin articolul anterior să analizăm prevederile cuprinse în cadrul Codului muncii, mai precis în instituţia juridică a concediului de odihnă şi modalitatea în care legiuitorul a înţeles să îl reglementeze.

Din păcate, în practică, nu de puţine ori, legea este interpretată într-o manieră care să corespundă doar unor interese particulare, fără a avea în vedere drepturile tuturor participanţilor, fapt care de cele mai multe ori duce la abuzuri de drept, la fel fiind şi în materia dreptului muncii, mai precis vorbim despre concediul de odihnă.

​Subiectul acestui articol a fost prezentat în fiecare an, în perioada sezonului rece, când se înmulţesc accidentele care se produc ca urmare a necurăţării trotuarelor din faţa imobilelor, de gheaţă ori de zăpadă.

Nu cu mult timp în urmă, prezentam justiţiabililor faptul că prin Decizia cu numărul 78 din 2021 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul procedurii de dezlegare a unor chestiuni de drept, instanţa supremă stabilea...

Continuăm tema abordată săptămâna trecută, care vizează modificări aduse legislaţiei procesuale civile în materia executării silite şi vom aborda un subiect sensibil şi trecut cu vederea, care însă poate să producă consecinţe severe.

De cele mai multe ori, subiectele despre care scriem în cadrul prezentei rubrici sunt influenţate de acele probleme care sunt cel mai frecvent întâlnite în practică de către justiţiabil, nici cu prezentul articol nu ne vom depărta de la problemele practice.

Conform art. 1 din Legea 241/2005 - “Prezenta lege instituie măsuri de prevenire şi combatere a infracţiunilor de evaziune fiscală şi a unor infracţiuni aflate în legătură cu acestea”. Acest act normativ, adoptat la vremea respectivă cu mult fast, a fost şi este şi în prezent la baza luptei pe care statul o realizează cu fenomenul de evaziune fiscală şi consecinţele acestuia, mai ales în contextul în care în ultimul raport de ţară publicat de către Comisia Europeană, la capitolul fiscalitate, se evidenţiază faptul că - “deficitul de încasare a TVA este în continuare printre cele mai ridicate din UE”, fiind estimat un deficit de 32%.

Dacă fac un scurt exerciţiu de memorie, cititorii noştri vor observa faptul că, în cadrul articolelor noastre precedente, am mai abordat această problemă juridică, mai precis a clauzei penale, prezentând prevederile legale incidente, însă revenim la acest subiect şi vom prezenta şi modalitatea de interpretare a prevederilor legale consfinţită prin decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

​În cadrul Monitorului Oficial al României, Partea I, nr. 1051 din 3 noiembrie 2021, a fost publicată Decizia nr. 43/2021 pronunţată de către Înalta Curte de casaţie şi Justiţie legal constituită în cadrul completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care viza sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 643/1/2021, fiind stabilit faptul că - “Admite sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă în Dosarul nr. 34.108/299/2013* și, în consecință, stabilește că: În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 2.279 și ale art. 2.321 din Codul civil, coroborate cu art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, scrisoarea de garanție emisă de o instituție de credit constituie titlu executoriu numai dacă aceasta este emisă în garantarea unui contract de credit”.