Cele peste 5 miliarde euro disimulate sub formă de ajutoare de stat smulse de la buget în ultimii 20 de ani, alte 1,5 miliarde euro pierderi raportate în aceeaşi perioadă şi încă 1 miliard de euro datorii pe care Compania Naţională a Huilei (CNH) şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) le-au înregistrat la finalul lui 2010 către bugetul de stat şi la cele de asigurări sociale ar fi fost suficiente nu numai pentru finalizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, dar şi pentru extinderea cu încă două grupuri a centralei nuclearo-electrice.
Controverse
Hora locală
- 06 Februarie 2011
- Citeste
Când dictatorii devin inutili
Evenimentele din Egipt developează secvenţa des reluată a istoriei contemporane. Şi anume că dictatorii pot fi foarte utili la un moment dat, de aceea şi apar, dar la momentul potrivit, sentimentul inutilităţii lor e dat de capricioasa istorie, care-i evacuează-n paginile manualelor.
- 04 Februarie 2011
- Citeste
Hora locală
Evenimentul săptămânii s-a consumat în spatele cortinei. Timizi cum îi ştim, politicienii au decis să joace acolo avanpremiera piesei „Mişeii". Vicepreşedinţii Consiliului Judeţean au decis să autonomizeze secţia maghiară a Teatrului de Stat. * Au luat fiinţă: Instituţia de Teatru „Szigligeti Ede" şi Instituţia de Spectacole „Iosif Vulcan". Vă daţi seama că udemeriştii ne-au pus coarne, iar aleşii, PNL şi PSD, au acceptat asta, prin vot?! Adică „ei" fac „teatru", „noi" ne dăm în „spectacol"! * Liberalii au pus umărul la mârşăvia asta doar pentru a-i împlini actorului consilier şi politician Daniel Vulcu pohta de mărire.
- 30 Ianuarie 2011
- Citeste
A fost odată Teatrul de Stat Oradea: Când politicienii sting lumina, alegătorii (le) aprind lumânarea
Orădenii care nu sunt de acord cu decizia Consiliului Judeţean Bihor de a reorganiza pe criterii etnice cele mai importante instituţii bihorene de cultură sunt aşteptaţi astăzi, 31 ianuarie, de la ora 18.00, cu o lumânare aprinsă, în faţa intrării principale a Teatrului de Stat Oradea.
- 30 Ianuarie 2011
- Citeste
Jaful şi dreptul
Este clar că sărăcia nu aduce fericire şi nu o favorizează. Este clar că bogăţia, dacă nu aduce fericire, măcar o favorizează şi aduce alte satisfacţii care fac nefericirea mai puţin deprimantă.
- 28 Ianuarie 2011
- Citeste
Un carusel cu jucării stricate
Din nou s-a creat un iureş mediatic, odată cu ameninţarea pensiilor militarilor. Nu zice nimeni că trebuie să ne năpustim cu o ură de clasă unii împotriva altora, dar nici nu e normal ca în toată această criză să auzim doar jelaniile băieţilor organizaţi.
- 26 Ianuarie 2011
- Citeste
Impostura ca principiu valoric suprem în promovarea oamenilor
Un lucru cu cât este mai scump cu atât este mai ieftin. Vorbesc de valoarea reală a lucrului. Aceasta deoarece un lucru scump, de valoare reală, nu doar că are fiabilitate, având durata de utilizare cu mult mai mare decât cel ieftin, dar el creşte eficienţa în atingerea scopului.
- 24 Ianuarie 2011
- Citeste
Hora locală
- 23 Ianuarie 2011
- Citeste
Mark Twain, sclavul vremurilor noastre
De curând Mark Twain a picat la examenul posterităţii, şi nu în faţa criticilor literari, ci a politicilor americane de combatere a discriminării, astfel negru şi sclav sunt cuvinte ofensatoare ce trebuie înlocuite în opera scriitorului american. Practic, se operează rescrieri în opera lui Twain.
- 20 Ianuarie 2011
- Citeste