După 1990, anticomunismul a devenit vocaţia multor intelectuali sau oameni politici, care au invocat mereu, în sprijinul convingerii lor, disidenţa practicată înainte de revoluţie. Dacă, în alte părţi, revoluţia a fost de catifea, la noi disidenţa a fost una de catifea, fumul ei revoluţionar ieşind doar din ţigările pufăite tacticos, prin ungherele boemei călduţe.