La ora actuală se poartă adevărate războaie internautice şi nici noi înşine nu suntem în afara unor asemenea agresiuni. Dar să concretizez ceea ce afirm. Circulă între diversele grupuri de internauţi, un colaj de splendide imagini din Deltă, din câmpii, din munţi, din întreaga natură a României, fără comentarii, doar imagini. Nimic despre vreo frumuseţe realizată de mâna omului, ceva care legitimează o populaţie. În final, o imagine cheie: populaţia. O căruţă, cu roţi de cauciuc, trasă de două mârţoage, iar în căruţă un el şi o ea şifonaţi, cu trăsături antropometrice, aparţinând unor populaţii care îşi duc viaţa în căruţă, traversează un râu ce traversează o pajişte, fără drumuri, fără cărări. Este prin conotaţie un stimul subliminal. Vă aduceţi aminte de acea pervers antiromânească zicere "frumoasă ţară, păcat că e locuită"?

Străzi reprezentative din Oradea au suferit în ultimul secol schimbări repetate de nume. Ba chiar şi în ultimii 20 de ani au existat străzi în Oradea cărora li s-a schimbat denumirea de câteva ori, spre exasperarea cetăţenilor care domiciliază aici. În acest moment în Oradea sunt 746 de străzi cu denumiri proprii, majoritatea dintre ele fiind acordate în perioada comunistă, epocă ce corespunde sistematizării urbane în care trăiesc azi orădenii.

În timp ce zeci de câini comunitari se plimbă nestingheriţi dintr-un cartier în altul, fără ca administraţia orădeană să întreprindă măsuri concrete de colectare şi îngrijire a acestora, stăpânii patrupedelor de companie sunt "vânaţi" la tot colţul de către agenţii comunitari, care îi sancţionează la sânge în baza unui Regulament al Consiliului Local Oradea, care, nefiind atacat în contencios, a rămas în vigoare.

Una dintre cele mai amuzante plăceri intelectuale este aceea de a urmări evoluţia lucrurilor şi rezultatele acestei evoluţii. Desigur, ţine de cercetare această urmărire şi se face cu ajutorul tehnicii cercetării, dar ea are şi un accentuat conţinut ludic prin asocierile neaşteptate pe care le permite.

Străzile unui oraş reflectă istoria locului. Denumirea lor este la cheremul oamenilor care ajung să conducă urbea în numele unui regim sau altul. Oradea nu face excepţie. Oraşul a făcut parte de-a lungul istoriei sale din Regatul Ungariei, apoi din marele Principat al Transilvaniei, apoi a trecut, rând pe rând, sub administrarea a trei imperii, pentru a cunoaşte după Primul Război Mondial o scurtă perioadă de ocupaţie bolşevică. Reintegrat în hotarele fireşti ale României Mari, oraşul va mai traversa încă trei perioade zbuciumate până în zilele noastre: ocupaţia horthystă (1940-1944), ocupaţia sovietică, respectiv perioada comunistă (1944-1989) şi perioada democratică de după 1989. În toate epocile, străzile oraşului au purtat denumiri cu rezonanţă în epocă. În acest moment în Oradea sunt 746 de străzi cu denumiri proprii, majoritatea dintre ele fiind acordate în perioada comunistă, epocă ce corespunde sistematizării urbane în care trăiesc azi orădenii.

Propunerea deputatului Valeriu Steriu ca hypermarketurile să fie închise în zilele de duminică pentru a susţine producătorii agricoli autohtoni, revitalizând pieţele şi chiar magazinele mici de cartier, face mare vâlvă, provocând furia retailerilor.

Începute în Duminica Paştelui pentru cetăţenii din străinătate, alegerile parlamentare din Ungaria vor continua duminica aceasta, când va fi rândul maghiarilor din ţara lor pentru a vota într-un prim tur de scrutin. Aşteptările nu sunt încărcate de suspans, configuraţia electorală indicată de sondaje dând ca favorit net Fidesz (opoziţia de centru-dreapta), care ar putea câştiga majoritatea absolută.

În virtutea ignoranţei şi semidocţiei liderilor comunişti, pornind de la ei înşişi, aceştia considerau că orice om poate fi înlocuit cu orice om. Iar această idee nu prevedea limite, adică oricine poate lua locul oricărui poet, oricărui muzician, oricărui om de ştiinţă etc. Deşi era evident pentru orice minte, oricât de slabă, că Eminescu nu poate fi decât el însuşi, că lui Einstein nu i se poate găsi înlocuitor etc., ideea nu putea fi pusă nici măcar în discuţie, deoarece ea legitima impostura liderilor comunişti, la toate nivelele.

Demersurile evocatoare ale momentelor de acum douăzeci de ani ne obligă mereu să reanalizăm şi să regândim acele evenimente. De fapt, istoricii nu fac altceva decât să confirme cu date şi documente ceea ce se intuia de ani buni. Se tot vorbeşte de Revoluţie, făcându-se grave confuzii terminologice. Putem vorbi de o revoluţie doar atunci când mase largi de oameni ies în stradă şi protestează violent împotriva ordinii totalitare existente la acel moment.