Ca să fim clari, începem cu definiţiile acestor două concepte. Dicţionarul afirmă: birocratism = sistem, metodă de conducere sau de activitate în probleme publice, caracterizat printr-un stil de muncă formalist, strict administrativ, dominat de preocuparea exagerată pentru lucrările de birou, pentru aspectele secundare, formale ale problemelor. Redundanţă = 1. exces de informaţie transmisă faţă de strictul necesar; 2. abundenţă inutilă de cuvinte sau de imagini pentru redarea unei idei.
Un singur vulcan a strănutat mai serios şi întreaga lume a fost dată peste cap. Dependenţa de tehnologie a omului modern şi-a arătat limitele: câteva mii de curse aeriene anulate, pierderi financiare uriaşe, turişti şi oameni de afaceri cu nervii la pământ. În mai puţin de un secol de când avioanele au scurtat lumea şi în bagajul nostru genetic a apărut gena zborului fără aripi, omul modern a suferit, de fapt, o involuţie. S-a îndepărtat de natură şi a uitat să trăiască în armonie cu ea. Tehnologiile mileniului trei i-au permis să devină un egoist ignorant care a rămas pe peronul aerogărilor cu biletele de avion în mână, bombănind în faţa camerelor tv împotriva guvernelor lumii care au permis unui vulcan neserios să pufăie fum şi cenuşă în atmosferă.
Eliberarea celor trei "răstigniţi", judecătorul Costiniu şi oamenii de afaceri Locic, Căşuneanu era oarecum inevitabilă. Televiziunile deja scoseseră la înaintare tot felul de magistraţi care plângeau de dorul judecătorului Costiniu, ca să nu mai vorbim de scena cătuşelor împerecheate care a produs o victimizare în plus. La un moment dat ai senzaţia că DNA-ul sunt regizorii, iar victimele şi cei din studiourile televiziunilor sunt actorii.
La ora actuală se poartă adevărate războaie internautice şi nici noi înşine nu suntem în afara unor asemenea agresiuni. Dar să concretizez ceea ce afirm. Circulă între diversele grupuri de internauţi, un colaj de splendide imagini din Deltă, din câmpii, din munţi, din întreaga natură a României, fără comentarii, doar imagini. Nimic despre vreo frumuseţe realizată de mâna omului, ceva care legitimează o populaţie. În final, o imagine cheie: populaţia. O căruţă, cu roţi de cauciuc, trasă de două mârţoage, iar în căruţă un el şi o ea şifonaţi, cu trăsături antropometrice, aparţinând unor populaţii care îşi duc viaţa în căruţă, traversează un râu ce traversează o pajişte, fără drumuri, fără cărări. Este prin conotaţie un stimul subliminal. Vă aduceţi aminte de acea pervers antiromânească zicere "frumoasă ţară, păcat că e locuită"?
Străzi reprezentative din Oradea au suferit în ultimul secol schimbări repetate de nume. Ba chiar şi în ultimii 20 de ani au existat străzi în Oradea cărora li s-a schimbat denumirea de câteva ori, spre exasperarea cetăţenilor care domiciliază aici. În acest moment în Oradea sunt 746 de străzi cu denumiri proprii, majoritatea dintre ele fiind acordate în perioada comunistă, epocă ce corespunde sistematizării urbane în care trăiesc azi orădenii.
În timp ce zeci de câini comunitari se plimbă nestingheriţi dintr-un cartier în altul, fără ca administraţia orădeană să întreprindă măsuri concrete de colectare şi îngrijire a acestora, stăpânii patrupedelor de companie sunt "vânaţi" la tot colţul de către agenţii comunitari, care îi sancţionează la sânge în baza unui Regulament al Consiliului Local Oradea, care, nefiind atacat în contencios, a rămas în vigoare.
Una dintre cele mai amuzante plăceri intelectuale este aceea de a urmări evoluţia lucrurilor şi rezultatele acestei evoluţii. Desigur, ţine de cercetare această urmărire şi se face cu ajutorul tehnicii cercetării, dar ea are şi un accentuat conţinut ludic prin asocierile neaşteptate pe care le permite.
Străzile unui oraş reflectă istoria locului. Denumirea lor este la cheremul oamenilor care ajung să conducă urbea în numele unui regim sau altul. Oradea nu face excepţie. Oraşul a făcut parte de-a lungul istoriei sale din Regatul Ungariei, apoi din marele Principat al Transilvaniei, apoi a trecut, rând pe rând, sub administrarea a trei imperii, pentru a cunoaşte după Primul Război Mondial o scurtă perioadă de ocupaţie bolşevică. Reintegrat în hotarele fireşti ale României Mari, oraşul va mai traversa încă trei perioade zbuciumate până în zilele noastre: ocupaţia horthystă (1940-1944), ocupaţia sovietică, respectiv perioada comunistă (1944-1989) şi perioada democratică de după 1989. În toate epocile, străzile oraşului au purtat denumiri cu rezonanţă în epocă. În acest moment în Oradea sunt 746 de străzi cu denumiri proprii, majoritatea dintre ele fiind acordate în perioada comunistă, epocă ce corespunde sistematizării urbane în care trăiesc azi orădenii.
