Este binecunoscută intenţia autorităţilor locale de a căuta cumpărători sau asociaţi pentru FC Bihor. În ultima perioadă s-au vehiculat tot felul de variante pe această temă. Cert e că în acest moment există discuţii pentru un parteneriat între administraţia publică locală şi Centrul de Fotbal Liberty. Deocamdată, părţile nu au ajuns la un consens, dar tratativele finale vor avea loc la începutul săptămânii viitoare, chiar dacă planul propus de Liberty nu pare avantajos finanţatorilor şi clubului fanion al judeţului.

Conducerea Consiliului Judeţean Bihor este acuzată de către fostul senator av. Vasile Duţă că nu depune toate diligenţele pentru recuperarea patrimoniului judeţului şi manifestă dezinteres pentru valorile imobiliare, care ar trebui să reintre în proprietatea instituţiei. În speţă, intenţia OMV-Petrom de a vinde Castelul Balc este privită cu detaşare de către conducerea CJ Bihor, care, în opinia lui Duţă, trebuie să facă toate demersurile pentru a bloca această vânzare, în condiţiile în care OMV nu este proprietarul acestui domeniu, ci Statul Român, respectiv judeţul Bihor.

Scandalul din jurul plăţilor copioase făcute de Ministerul Tineretului şi Sportului (condus de Monica Iacob-Ridzi) repune în drepturi adevărul gândirii libertarian-conservatoare despre politică: excesul de funcţii atribuite Executivului conduce la risipa şi corupţie. Nu doar într-un an de criză, Guvernul sau administraţia locală trebuie să se abţină de la organizarea de distracţii „gratuite" pentru popor.

Dacă în urmă cu un an principala motivaţie a administraţiei Bolojan privind înfiinţarea Spitalului Unic Municipal era eficientizarea cheltuielilor prin reducerea numărului de directori, economişti, jurişti şi a altor angajaţi TESA, care parazitează organigrama celor patru spitale, acum noua politică a Primăriei Oradea, care a preluat administrarea unităţilor spitaliceşti, nu mai prevede renunţarea la aceste categorii de personal.

Un argument important care justifică mai departe ataşamentul unui grup de intelectuali valoroşi faţă de Traian Băsescu, alţii decât cei angajaţi în PD-L, rămâne condamnarea comunismului. Doar istoria îi va reda acestui mare gest simbolic adevărata măsură. Prezentul, din nefericire, îl minimalizează sau îl descrie ca fiind o superbă inutilitate. Veţi spune: de asta ne arde acum, în vremuri de criză? De comunism, de Traian Băsescu şi intelectualii lui? Asta ne lipseşte? Da, ne lipsesc repere morale. Ele, bornele aşezate între bine şi rău, au fost evacuate forţat din spaţiul public, s-au revocat singure sau au capitulat. Una din cele câteva excepţii notabile se numeşte Gabriel Liiceanu.

Indiscutabil, ruptura din decembrie ne-a descătuşat. Ne stă lumea la dispoziţie, de fapt, am şi uitat de ţarcul penibil în care eram închişi. Putem urla în public pe toate temele. Oricum, nu ne bagă nimeni în seamă. În schimb, libertatea aceasta a fost plătită prea scump. Am fost dezindustrializaţi, practic, ni s-a distrus economia, adică şansa locurilor de muncă, şi o minimă siguranţă a zilei de mâine.