14 februarie 2014. Nu am ajuns la Varanasi nici în zori, nici pe seară (cum te sfătuieşte ghidul turistic), ci tocmai la amiază. Trenul avusese o întârziere de două ore, iar la ieşirea din gară ne-a întâmpinat o ploaie torenţială.

13 februarie 2014. La Taj Mahal cumperi un bilet forigner cu 750 de rupii şi primeşti acoperitoare pentru încălţăminte şi o sticlă de apă. Pentru alte 300 de rupii, un turist cu piciorul luxat poate avea la dispoziţie un cărucior, cu om care să-l impingă inclus. Câţiva tineri îşi prezintă autorizaţia de ghid, oferindu-se să te conducă peste tot. I-am văzut în incintă, alegând locul pentru poze şi gonind vizitatorii singuri.

12 februarie 2014. Aşa cum am stabilit aseară, maşina ne aşteaptă în faţa hotelului la ora nouă. Părăsim Cuibul (Hotel „The Nest”) cu bagaje cu tot, căci vrem să profităm din plin de cele opt ore şi 80 de kilometri. Prima oprire e la templul hindus Birla. Urmează Parlamentul, cabinetul primului ministru, Rashtrapat Bhawan - reşedinţa preşedintelui, toate văzute din mers, căci maşinile nu au voie să oprească.

10 februarie 2014. Înainte de ora şase dimineaţa eram la punctul de plecare spre rezervaţie. Ne luăm haine groase, căci vehiculul nu are geamuri şi avem de parcurs câteva zeci de kilometri. Vedem răsăritul din mers şi ne oprim lângă prima căprioară. Mai încolo ne trece pe dinainte o turmă de mistreţi, prin frunziş zărim turme de căprioare şi câte-o pasăre ciudată.

Ne-am instalat la hotel în Shimla şi încă nu s-a întunecat. Avem şi bilete de autobuz pe mâine, după nouă, aşa că pot spune că asta e prima zi de vacanţă. Pe deasupra, e prima oară când o să adorm în ţara asta fără senzaţia că-n somn o să se coboare „un baldachin tare ciudat" peste mine.

5 februarie 2014. Excursia noastră a trecut în faza haotică. După templu venim la gară să ne interesăm ce autobuz am avea. În şase ore şi jumătate eram în capitala de vară a statului Jammu-Kashmir.

4 februarie 2014. Am urcat într-un autobuz care ne duce spre capitala Punjabului. Vreo 600 de km de parcurs în 12 ore.

2 februarie 2014. Jaipur, capitala Rajasthanului. În faţa gării erau doar figuri extrem de dubioase, aşa că am preferat să mergem pe jos la cel mai apropiat şi cel mai iluminat hotel. Pentru 2.850 de rupii am primit o cameră cu duş, plasmă, prosoape...

Amiaza indiană. Am urcat de două ore în tren, bucuroşi că sunt bilete. Asta, după câteva emoţii. Casierul ne-a luat banii şi a apărut după un sfert de oră. Ne-a dat biletul pe care completasem numele, vârsta sexul şi ataşasem un xerox după paşaport. Sec, ne spune într-o engleză stălucită: Go fast to the platform six! Abia acum aflăm că rezervările sunt ceva obişnuit şi necesar.

Doi prieteni au hotărât să viziteze India. Unul albinar, celălalt pilot. Cum nici albinle, nici elicopterele nu zboară în februarie, avem timp destul pentru vagabondat. M-am alăturat lor fără niciun obiectiv clar. Am uitat de ce mă făcuseră scrierile lui M. Eliade să-mi doresc asta în liceu. N-am citit nici măcar ghidul turistic pe care toate librăriile îl oferă cu cinci lei. M-am urcat în avion şi m-am trezit aici, în India.