De fapt, a confunda mijlocul cu scopul este fie o mare eroare, fie o perversă îndeletnicire de măsluire a adevărului. Este ceva a înţelege un lucru şi cu totul altceva semnficaţia morală sau generală a acelui lucru, a acelui fapt. Ceea ce rămâne, ceea ce are consecinţe asupra viitorului este fapta şi nu explicaţia sa. Un pix antrenat poate înlănţui frazele într-o manieră de prestidigitator, ceea ce doar pare să fie machiat este pus sub reflectoare, iar ceea ce este să fie împins în ceaţă. Scamatoria argumentativă poate duce la confruntarea mijlocului cu scopul. În al doilea rând, există multe feluri de învinşi. Este una învinsul care a fost atacat şi tâlhărit, este altceva învinsul care a vrut să tâlhărească, dar a dat peste unul mai puternic şi este iar altceva învinsul care a atacat, tâlhărit, dar a fost înfrânt şi imobilizat de către trecătorii revoltaţi de ceea ce văd.

Mai nou, de atâta neputinţă, s-a ajuns ca unul dintre argumentele des invocate de către politicieni, pe post de soluţie în lupta cu criza, să fie şi emigrarea forţei de muncă. Fenomenul exportării forţei ieftine de muncă în Vest a început înainte de criză, doar fiind ştiut faptul că-n România n-a prea fost de trăit nici înainte.

Pentru că susţineam ieri că anul 2010 nu poate fi denumit decât "Anul Tőkes", continuăm să amintim doar câteva dintre minunăţiile săvârşite de acesta în ultimul an, urmând scurgerea firească a timpului.

După bunul obicei împământenit şi la noi, fiecare an este botezat într-un anume fel, pornind de la un eveniment sau o personalitatate care l-au marcat în mod deosebit. Dacă-i aşa, atunci anul 2010 nu poate fi denumit decât "Anul Tőkes", după numele acestui factotum, care, "... şi dă-i, şi luptă!", cu "famelia lui" de la "Victoria Revoluţiei din '89" n-a mai făcut aşa multe şi mari minunăţii. Cine-i însă acela care ulterior a urcat, atât de rapid, scările ierarhiei în Biserica Reformată şi în viaţa politică din 1990 încoace, de la capelan la episcop, iar de aici la europarlamentar, îmbârligând biserica cu politica, până la jilţul de vicepreşedinte al Parlamentului European? Haideţi să amintim doar câteva dintre minunăţiile săvârşite de acesta în ultimul an, urmând scurgerea firească a timpului.

Dân zâsa lu' unu', zâce că înt-o nu şchiu care sară, înt-o nu şchiu care vară, înt-on nu şchiu care sat, nişchie oamini şighiau hoghinindu-să pă lăviţ', în uliţă. Şighiau şi voroviau, dă una, dă alta. La on moment dat, numa' or văzut că, dân zâsa lu' unu', făr' dă veste şi dânt-odată s-apropie dă ei, dî câtă tolchiş, unu' c-on sac în spachie.

Oricât s-ar face oamenii de afaceri luntre şi punte în încercarea de depăşire a efectelor crizei, eforturile lor sunt sortite eşecului dacă politicile economice şi fiscale ale statului sunt neadecvate. Nimănui nu pare să-i pese că riscul de faliment este inevitabil, că economia şi bugetul ţării pot rămâne fără celula de bază - firma, adică tocmai cea în care se produc valoarea şi plusvaloarea (profitul), din care, apoi se constituie resursele financiare necesare reluării şi continuării procesului de producţie, dar şi o mare parte din veniturile bugetare.

Există în România o concepţie total greşită despre bani, iar prin Legea Atracţiei această concepţie a atras de-a lungul secolelor şi mai atrage ceea ce vibrează, sărăcia şi dependenţa de alţii, semisclavia sau sclavia şi subjugarea. De către cine? De către acele instituţii care deşi promovează sărăcia, frica şi supunerea, acceptă, pe de altă parte, bani, fără nici o limită, cu mulţumirile de rigoare sau fără.

Ziariştii italieni se pregătesc să-i acorde lui Adrian Mutu, în semn de mare desconsideraţie pentru anul fotbalistic 2010, trofeul Bidonul de Aur. Îl merită cu prisosinţă. Dar dacă tot se fac bilanţuri şi gale, şi politica românească îşi are laureaţii ei.

Ştim de peste două milenii, de la filosofii Greciei antice, că performanţele gândirii unui om sau mai bine spus direcţia şi domeniul performanţelor sale, depind şi de limba în care gândeşte. Se întâmplă aceasta deoarece orice proces de gândire şi orice judecată este o înlănţuire de noţiuni. Cu cât o noţiune are mai mult semnificaţii, cu atâta permite mai multe şi mai îndepărtate corelaţii, permiţând surprinderea de nuanţe suplimentare, dar şi de ramificare în profunzimea altor noţiuni, ceea ce performează judecata şi gândirea.