Eternul subiect de presă din ultimii ani, problema autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc, ce revine periodic în momentele electorale, beneficiază prea puţin de o replică publică reprezentativă pentru interesul românilor trăitori în judeţele Covasna şi Harghita. Replica societăţii civile româneşti locale nu ajunge să fie de largă notorietate publică, fiind eclipsată de puhoiul de talk-show-uri de Dâmboviţa, a căror informaţie vizavi de realităţile din zonă este precară.

Se spune despre prostituţie că este cea mai veche meserie din lume. Niciodată nu am înţeles de ce ar fi cea mai veche meserie din lume şi nu cred să fie nimeni în stare să dea o explicaţie - să-i zicem - irefutabilă. Este adevărat însă că prostituţia are o vechime onorabilă între preocupările umane şi cred că va rămâne multă vreme şi de acum încolo printre îndeletnicirile lui homo sapiens. Cam la fel stau lucrurile şi în problema drogurilor. Din momentul în care primul biped dotat cu oarecare inteligenţă a mestecat o frunză de coca sau a tras pe nas un fum de cânepă indiană, putem vorbi de apariţia drogurilor şi a drogaţilor. Prostituţie şi droguri, două probleme vechi de când lumea şi care, probabil, vor dispărea doar odată cu lumea.

Deraierea trenului accelerat Bucureşti - Timişoara în apropierea unei obscure staţii CFR din Oltenia confirmă parcă starea de lucruri sărită de pe şine care domneşte la nivel guvernamental, în mod special la Ministerul Transporturilor.

Angajamentul conducerii Primăriei Oradea cu privire la demararea în cursul celui de al treilea trimestru al anului a lucrărilor de restaurare a Cetăţii Oradea pare greu de respectat. În condiţiile în care sursele de finanţare nu mai sunt o problemă, singura responsabilitate a administraţiei locale a fost organizarea licitaţiei privind desemnarea constructorului. Însă, nici această sarcină nu a putut fi realizată la termen.

Dă-o-n mă-sa de guvernare ne spunea nu demult Ion Iliescu, dă-o-n mă-sa de comisie ne-a spus apoi Elena Udrea, Ridzi a dat-o înainte, dă-o-n mă-sa de educaţie şi de ce nu, dă-o-n mă-sa de criză ar putea spune vorbăreţul Boc. Ce poţi spune mai mult de atât în România? Sau mai bine zis, ce poţi face mai mult de atât?

Pe lângă faptul că Spitalul Clinic Judeţean este nevoit să achiziţioneze, în continuare, oxigen medical cu 40% mai scump decât unităţile sanitare din estul ţării, conducerea trebuie să facă faţă şi presiunilor din partea furnizorilor, o parte dintre aceştia apelând deja la instanţa de judecată pentru recuperarea datoriilor.

Magistraţii decid mai nou în adunările generale soarta justiţiei, demiterea ministrului, falimentarea executorilor judecătoreşti, iar dacă te declari împotriva protestelor eşti catalogat duşman, iar Consiliul Superior al Magistraturii asistă neputincios, confirmând rolul decorativ din ultimul timp.

Zona centrală a oraşului a fost transformată în doar câteva zile într-o zonă interzisă orădenilor care vin la serviciu cu autoturismele personale. Angajaţii Consiliului Judeţean Bihor, ai Prefecturii, judecătorii, procurorii, avocaţii şi notarii care îşi au birourile în Parcul Traian, dar şi alte categorii de persoane care lucrează în zona centrală s-au trezit că abonamentele de parcare contractate anticipat pe un an le mai folosesc la nimic. Municipalitatea orădeană, înante de a-şi pune în practică marile proiecte de parcări supraetajate, a gândit un sistem de parcare de scurtă durată, care limitează staţionarea la două ore, staţionare care funcţioneză doar în baza tichetelor de parcare, nu şi a abonamentelor.

Şoseaua se încolăcea ca un şarpe uriaş pe burta muntelui. După o curbă umbrită de pădurea deasă, drumul se lăţea brusc într-o parcare amenajată lângă un izvor care ţâşnea din munte. Oamenii opreau aici să-şi umple flacoanele cu apă, mai schimbau două vorbe. Nu era multă lume în seara liniştită de vară, când un bolid negru cu numere de Germania a oprit scrâşnind din frâne lângă izvor. Uşile s-au deschis şi au coborât doi burtoşi cu tricouri mulate. Unul dintre ei avea o doză de bere în mână. Din boxele maşinii un manelist zbiera, aproape plângând, după bagaboanda care l-a trădat cu cel mai bun prieten.