Continuând subiectul care a fost supus spre atenţia cititorilor, încă de acum două săptămâni, în cadrul prezentului articol ne vom ocupa de alte particularităţi ale ipotecii mobiliare.

Continuând subiectul care a fost supus spre atenţia cititorilor, încă de acum două săptămâni, în cadrul prezentului articol ne vom ocupa de alte particularităţi ale ipotecii mobiliare.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, mai precis data de 01.10.2011, noţiunea de ipotecă aşa cum era cunoscută de majoritatea justiţiabililor, spunem majoritatea pentru că exista un mic procent nu aveau cunoştinţe despre această noţiune legislativă, s-a modificat în mod substanţial.
Un tânăr bănuit de repetate furturi a foat reținut de polițiștii din Marghita și arestat de magistrați.
Neobservată a trecut prin procesul legislativ și a fost adoptată, promulgată și publicată în cadrul Monitorului Oficial al României (Partea I nr. 401 din 16.04.2021), Legea 83 din 2021, privind modificarea și completarea OG 51 din 1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.
Oricare justițiabil trebuie să cunoască drepturile de care beneficiază pentru a putea evita abuzurile care s-ar putea realiza față de el, însă la fel de importantă, ca și cunoașterea drepturilor de care beneficiază, este și cunoașteres termenului în cadrul căruia acestea trebuie a fi exercitate.
Recupererea creanţelor deţinute de către creditori şi constatate prin intermediul unor titluri executorii (hotărâri judecătoreşti ori înscrisuri pe care legea le consideră titluri executorii), de cele mai multe ori se realizează prin intermediul executorilor judecătoreşti şi din păcate de prea puţine ori prin executarea voluntară de către debitor.
În cadrul acțiunilor în răspundere civilă delictuală, unul dintre obiectivele reclamantului este de a dovedi existența prejudiciului și întinderea acestuia, mai precis cuantumul prejudiciului.
O problemă destul de des întâlnită în practica instanţelor de judecată şi care a primit o reglementare prin noul Cod civil, vizează regimul dreptului de proprietate deţinut de către concubini asupra bunurilor dobândite în timpul concubinajului şi modalitatea de partajare a acestora.
Consilierii din probaţiune din Federaţia Publisind au protestat, ieri, în faţa Ministerul Justiţiei, dar şi în faţa unor instanţe din ţară, inclusiv în faţa Palatului de Justiţie din Oradea, solicitându-i ministrului alocarea fondurilor necesare pentru acordarea drepturilor salariale.
Persoanele ale căror imobilele au fost confiscate de către regimul communist au dreptul şi posibilitatea de aşi recupera prejudiciul suferit, iar acest drept este reglementat de Legea 165 din 2013, care la art. 1 alin. 1 stabileşte faptul că – „Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură”.