Uleiul de rapiţă conţine o cantitate considerabilă de acid alpha-linolenic (un precursor al Omega-3), care este extrem de important pentru circulaţie şi pentru vasele sangvine.
Uleiul de rapiţă conţine o cantitate considerabilă de acid alpha-linolenic (un precursor al Omega-3), care este extrem de important pentru circulaţie şi pentru vasele sangvine.
După ce au aşteptat mai bine de câteva luni să primească un sediu, fiind ameninţaţi că vor fi daţi afară din actuala locaţie, Colegiul Medicilor Bihor a primit promisiuni din partea Primăriei Oradea că până la finele lunii iulie se va găsi un spaţiu în care să îşi desfăşoare activitatea în condiţii normale.
Computerul tomograf de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, donat, la începutul acestui an, de un spital din Insula Man, s-a stricat, conducerea unităţii medicale solicitând Ministerului Sănătăţii alocarea a 50.000 de euro pentru repararea aparatului.
Doi medici de la Spitalul Municipal "Ep. Nicoale Popoviciu" din Beiuş, printre care şeful Secţiei de Chirurgie, sunt acuzaţi de un fost pacient că nu l-au operat cum trebuie şi că i-au administrat un tratament greşit. Bărbatul a suferit două intervenţii chirurgicale la unitatea medicală din Beiuş, după ce şi-a tăiat degetul mic de la mâna stângă cu un flex. Pentru că, în cele din urmă, i-a fost amputat degetul, pacientul cere socoteală cadrelor sanitare, adresându-se, zilele trecute, Colegiului Medicilor din Bihor, Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică şi Ministerului Sănătăţii.
Spitalul Municipal "Episcop Nicolae Popoviciu" a fost preluat miercuri, 30 iunie, cu acte în regulă, de Primăria Beiuş. Protocolul de predare-primire a fost semnat de primarul Adrian Domocoş şi de Marius Pârcioagă, director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.
