​Despre momentul intrării României în război generalul francez Philippe Petain avea să declare în 1918 ca „N-am uitat şi nu vom uita niciodată că România a intrat în război de partea noastră într-o epocă când războiul era departe de a fi câştigat: a doua zi după Verdun şi spre sfârşitul bătăliilor de pe Somme. Ne vom aduce aminte că intervenţia sa a deplasat din Occident spre Orient divizii germane de calitate”.

În preajma declanşării Primului Război Mondial succesiunea evenimentelor au evidenţiat contradicţiile dintre marile puteri, iar conflictele militare regionale au demonstrat pericolul pe care îl reprezintă pentru pacea generală.

În această vară, se împlinesc 100 de ani de la constituirea Diviziei 11 Infanterie, una dintre marile unităţi ale Armatei Române, care s-a acoperit de glorie în timpul celor două conflagraţii mondiale din secolul al XX-lea, la care a luat parte şi ţara noastră. Cu acest prilej, am elaborat un amplu studiu (prezentat în mai multe episoade) în care se reflectă, cu argumente elocvente, prezenţa activă a Diviziei 11 Infanterie „pe frontul întregirii” (din anii 1916-1919).

O echipă coordonată de dr. Viorica Crișan, de la Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, a reluat săpăturile arheologice la cetatea dacică din Valea Zânelor-Covasna, obiectivul campaniei fiind scoaterea la lumină a unui templu descoperit în urmă cu aproape trei ani.

​O adevărată pildă peste timp este povestea Școlii Giminaziale Bădăcin. Dintr-un material semnat de cercetătorul științific Marin Pop, reiese că odată cu evenimentele omagiale dedicate lui Iuliu Maniu la împlinirea vârstei de 60 de ani, Societatea culturală a studenţilor sălăjeni de la Universitatea din Cluj (azi Universitatea „Babeș- Bolyai”) numită „Sălăjana”, a vrut șă facă ceva special pentru mentorul ei.

În mai 1795 vicarul Kiss Mihaly se adresează din nou superiorului capucinilor pentru desemnarea unui preot cunoscător de franceză, care să-l înlocuiască pe cel care a fost trimis la Timişoara.

​Războaiele cu Franţa au solicitat mari eforturi din partea monarhiei habsburgice mai bine de două decenii, timp în care s-a aflat aproape mereu în poziţie de defensivă, provocată să facă faţă agresiuni unei armate gloriose cum a fost aceea a lui Napoleon.

Se consideră de către istoricii maghiari că, prin victoriile regelui Ladislau asupra invadatorilor, s-a recuperat aproape toată Transilvania de către Ungaria. Este o estimare logică, ținând cont că Sfântul Ștefan (Vajk) fusese născut din fiica creștină a căpeteniei Transilvaniei, Gyula, iar tatăl, Géza, i-a fost conducătorul Ungariei.

​La decizia regelui Ladislau de a se alia cu Roma, e foarte probabil să fi contribuit și originea italiană și nu germană a papei Grigore al VII-lea (născut ca Hildebrand, în Toscana), cât și conflictul respectivului cu împăratul Henric al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman, cunoscut în istorie ca „disputa pentru învestitură“, ce era în plină desfășurare chiar înainte ca Ladislau să preia tronul Ungariei.

Dacă eliminăm clișeul comunist cu rolul maselor în înfăptuirea istoriei, apariția Oradiei și legarea ei de un rege foarte important al Ungariei, n-ar trebui să ne mai mire. Problema este că acest rege, ajuns sfânt al Bisericii Catolice în 1192, recunoscut și ca sfânt al Bisericii Ortodoxe, la începutul acestui mileniu, este relativ puțin cunoscut publicului român.