Viaţa bate filmul mult mai des decât îşi poate închipui cineva. Au sădit în ei unii oameni o sămânţă de nelinişte care îi ţine departe de viaţa acceptată drept "normală". Se sufocă să fie angajaţi cu opt ore, dar mută munţii din loc în două zile dacă îşi propun. Fac bani din piatră seacă, le plac femeile şi se distrează ca şi cum ar mai avea de trăit o oră pe pământ. Nu pot trăi în siguranţa unei cuşti, ci îşi riscă viaţa pentru a trăi liberi, într-o lume periculoasă şi străină. Acest soi de oameni nu l-a putut îmblânzi nici măcar regimul comunist, când vieţile erau ţinute sub un control strict. Pumnul de fier al clasei muncitoare nu le-a zdrobit voinţa. Şi-au lăsat în urmă părinţi, neveste, fraţi ori copii şi au evadat. Şi-au riscat viaţa, unii au fost împuşcaţi la frontieră. Alţii au reuşit să treacă dincolo, în lumea liberă. Dintre aceştia, o mână de oameni cu totul extraordinari au avut curajul de a se reîntoarce clandestin în România comunistă, pentru a scoate peste graniţă alţi români. Orădeanul Dumitru Hurgoi este un astfel de om, iar povestea vieţii lui de călăuză ar lăsa mască orice scenarist de la Hollywood.

Centrul NATO din Oradea a fost inaugurat ieri pe o ninsoare deasă ca-n decembrie. Amplasat în fosta unitate militară de cercetare-diversiune de pe strada Armatei Române, Centrul de Excelenţă NATO HUMINT a devenit operativ oficial, având statutul de Organizaţie Militară Internaţională activă. Pentru Oradea efectele sunt directe şi imediate: în cadrul Centrului vor fi instruiţi anual câteva sute de militari ai Alianţei Nord-Atlantice, oameni care vor avea nevoie de cazare, servicii şi relaxare. Adică vor cheltui aici mulţi bani.

Un venerabil orădean, profesor de filozofie-istorie şi încadrat în structurile de elită ale PCR, a pătimit 20 de ani din cauza unei scrisori în care îl critica pe Nicolae Ceauşescu. Acum se judecă cu Statul Român pentru a-şi recupera o parte din proprietăţile confiscate şi cere, pentru suferinţele îndurate şi cele două decenii de domiciliu forţat, un milion de euro din averea fostului Partid Comunist Român.

De reţeaua librăriilor de stat deţinute în Oradea şi restul judeţului de SC Librarul SA s-a ales praful. Valoarea celor 19 spaţii comerciale amplasate central sau în zonele strategice din cartierele Oradiei a fost cea care a grăbit sfârşitul comerţului cu carte, un act prea puţin profitabil comparativ cu vânzarea medicamentelor, deschiderea unei crâşme ori a unei bănci. Extincţia masivă a unui comerţ pretenţios într-o lume aflată într-o cursă nebună după profit atinsese Oradea într-o asemenea măsură încât, după 2004, librăriile erau o specie pe cale de dispariţie. Invazia supermarketurilor a adus o oarecare compensare a lipsei de carte prin raioanele speciale din incinta lor. Comerţul cu căruciorul printre chiloţi la pachet, macaroane şi detergenţi doi-în-unul nu a reuşit însă niciodată să înlocuiască aerul elevat, aproape aristocratic al vechilor librării burduşite de cărţi.

Sub acest generic s-a inaugurat recent, la Grădiniţa cu Program Normal (GPN) Nucet, un centru de resurse pentru educaţie şi dezvoltare (CRED). Amenajarea şi dotarea centrului s-au făcut din fonduri de la Guvernul României şi Banca Europeană de Dezvoltare, în cadrul Proiectului pentru "Reforma educaţiei timpurii", ce se desfăşoară la nivel naţional începând din 2005 şi se va termina în 2011.

Oradea a găzduit, ieri, Festivitatea de Celebrare a 400 de ani de credinţă baptistă în Europa şi întreaga lume. Evenimentul încheie seria de manifestări care au marcat, anul trecut, patru secole de mărturie baptistă (1609 - 2009). Cu acest prilej, creştinii baptişti români şi maghiari din Bihor şi judeţele învecinate au aniversat şi Ziua Alianţei Mondiale a Baptiştilor.

Moţul care a pus „pumnul în pieptul furtunii" la 1848 a intrat definitiv în conştiinţa şi sufletul românilor ardeleni. În mod special, în judeţele limitrofe Munţilor Apuseni, există pentru Avram Iancu un adevărat cult, în toate oraşele şi comunele importante instituţiile având cel puţin un bust sau un tablou cu „Crăişorul munţilor". Un episod mai puţin cunoscut publicului larg are loc la un an după înfrângerea mişcărilor revoluţionare din anii 1848-1849, când eroul şi conducătorul militar al românilor transilvăneni face un scurt popas la Oradea, în drum spre Viena, capitata Imperiului Habsburgic.

Era o vreme când bătea cătunele judeţului căutând babe-vrăjitoare, poveşti cu Păcală şi oameni-vârcolaci. Reportajele ei publicate ani la rândul în presa din Bihor au devenit celebre. Unele păreau inventate de o fată cu imaginaţie bogată, dar adevărul este că toate poveştile aveau sâmburele cules din snoavele bătrânilor. Simona Iacob nu mai creionează lumi suprarealiste în paginile ziarelor locale sau centrale de câţiva ani, dar asta nu înseamnă că a renunţat la profesia de jurnalist, pe care o practică acum la mii de kilometri de ţară. Pe drumul de la Aleşd la sediul Euronews din Lyon, Simona a luat cu ea graiul locului unde s-a născut şi îl ţine la secret până se întoarce acasă, căci poartă în el zâmbetul celor dragi. Este aproape de ţară, însă, şi prin faptul că se întâlneşte în cabinetul ei de art-terapie cu copii români adoptaţi în Franţa sau cu cei francezi pe care îi învaţă tradiţii de Crăciun.